Motto: "Aceasta este o fictiune…sau poate nu!"
Eu nu sunt decat un mascarici lucid, expert in singuratatea colectiva, un cititor asiduu al sufletelor pirdute, un soi de magician, sau ma rog, mai bine spus un iluzionist care opereaza in fum si care manipuleaza cu destula abilitate oglinzile in care se privesc ratatii si invinsii lumii, cunoscator al suferintelor inexplicabile, ale tristetii femeilor frumoase si, mai ales a neimplinirii artistilor saraci. Mi-am facut un crez din a calatori prin orase mari, din a asculta barfe si legende, din a dormi in trenuri inghetate sau hoteluri insalubre unde se intalnesc curvele cu barbati burtosi, mitocani si insurati cu scorpii ce-si acopera trupurile celulitice cu capoduri chinezesti si parul cu bigudiuri-sarmale. Unii spun despre mine ca as fi diavolul. Ce copilarie si ce lipsa de cultura…Dar de ce sa nu recunosc, ma trece un fior de placere cosmica cand intrezaresc fiorul de teama care ii cuprinde pe cei care ma asculta desirand vrute si nevrute despre viata lor cenusie care se indreapta cu pasi repezi catre niciunde. Ma hranesc cu micile si banalele lor povesti despre iubiri imposibile, cu visele despre bogatie, putere si neincetata lor cautare a fericirii absolute. Imi vine sa si rad cand il mai aud pe cate unul care spune ca pe el l-a nedrepatit destinul, ca a devenit un ratat pentru ca societatea l-a respins ca pe un ciumat si ca viata e nedreapta, dar ma cuprinde o duiosie nemarginita cand vad actori irosindu-se in reclame de prost gust sau pictori nebuni de culoare care fac portretele unor ghertoi, pentru a putea manca ceva ca lumea. Cel mai tare mai irita parvenitii care au dat prea repede si prematur de bani multi si care se comporta ca niste dumnezei. Ei sunt victimile mele preferate. Acolo in falsitatea de catifea a vietii lor uscate ca un carnat de casa, ma instalez confortabil rabdator, precis si rece incep sa lucrez constiincios punand la treaba armata de ispite si capcane si mor de ras cand ochii lor mici de purcei se dilata monstros cand realizeaza ca au ramas in puta goala in fata propriilor lor valori de doi lei. Nu obosesc niciodata, aproape ca nu dorm, caci eu nu am vise si duc cu mine peste tot sacul de gunoi al unei omeniri pe cale de disparitie. M-am obisnuit de mult cu mirosul batranetii si al oaselor in putrefactie, dar nu am devenit nici o secunda cinic, ba dimpotriva ma simt mai degraba melancolic. Cand ma mai cuprinde tristetea de toamna cenusie ii recitesc pe nerasuflate pe Bulgacov, Eco, Lyossa, Dostoievski, Marquez, Bleher, Ruiz Zafon, iar cand vreau sa nu ma mai simt vinovat ma pierd in evanghelile apocrife si in piesele lui Shakespeare, Ionesco, Sartre. Uneori, cand imi pierd credinta in misiunea mea de prestidigitator al sentimentelor omenesti ma intorc la cea mai buna definitie a lumii in care traiesc: “Mizerabilii” a lui Hugo. Singura data cand ma inclin cu respect in fata rivalului meu si ii acord un armistitiu provizoriu este moartea. In fata ei tac decent si ma retrag. Dincolo lucreaza forte superioare in fata carora eu nu valoz nici cat trei picaturi de pipi de caine pe un stejar secular. M-i se mai zice si Ispititorul. Legenda ma plaseaza undeva pe la inceputul antichitatii, ca pe un slujitor al zeilor care folosindu-se de mine ii pot alege pe cei virtosi sa-I insoteasca pe Olimp, in plin intuneric al evului mediu, un inchizitor idiot a scris despre mine ca sunt umbra unui demon care nu e nici raul absolut nici binele relativ, ci un biet ratacitor pe pamant care ispiteste sufletele sa comande omului sa faca ce simte cu adevarat, chiar daca asta este impotriva Dogmei. Ce bine ca secolul XX a uitat complet de mine. Mai sunt unii destepti care au zis ca eu sunt televiziunea sau, mai rau internetul…Ignoranti dar superbi. Adevarul este ca nici eu nu mai tin minte de cand, de unde, si mai ales ce caut eu pe aici. Mor ca ori ce om, ma reincarnez imediat si imi amintesc ca am un scop precis de a-I gasi pe cei nehotarati si de a-I pune in fata olinzii cele adevarate: Daca sunt plini de lumina vor gasi un raspuns, daca sunt condusi de intuneric si prostie atunci ii ajut sa dispara mai repede din Cartea Vietii. Simplu, dar atat de plictisitor. Traiesc eternul déjà vu!